O banala reintoarcere

Atunci cand vantul o sa ma sufle, din nou, spre casa,

indiferent, asa cum il iubesc;

atunci cand eu imi voi cresta pe grinda rasul,

putin ironic, dar naiv;

atunci cand norul va atinge iar diatomitul cu umezeala sa,

dar neinsufletit;

atunci cand noi, cei doi, nu ne vom mai iubi,

mai albi, dar nicidecum mai tristi;

atunci cand e acum,

cand totul e nimic,

dar fara cazna, ci cu drag nepretuit.

 

Atunci voi saruta, din nou,

aceasta dulce si banala reintoarcere,

acest fetis,

aceasta parere de albastru a ochilor tai,

pe care nimeni nu mai pune nici un pret.

Nici macar eu.