Domnul S.

“Mr. Attlee is a very modest man. Indeed he has a lot to be modest about.”

Winston Churchill

 

L-am cunoscut in liceu. De fapt, este impropriu spus ca l-am cunoscut. Am fost nevoit sa il cunosc: a IX-a B (clasa lui) era langa a IX-a C (clasa mea), iar eu eram un vizitator fidel al clasei a IX-a B, aici aveam nenumarati tovarasi de tampenii insolite. Avea par cret, mare si lanos. Nu era tuns afro, dar nici nu era neingrijit. Puteam sa jur ca din cap ii crestea un boschet. Am inregistrat pe radar imediat parul asta cret si ochii albastri-spalaciti si putin cam inexpresivi, asa ca am decis sa il ocolesc. In afara de asta, creatura mai secreta si o “deferenta” tampa care ma trimitea direct pe culmile penibilului.

 

Problema e ca domnul S., poreclit de golanii de pahar “oita barsana”, auzise ca ma entereseaza ceva teme de discutie filozofice, asa ca ma urmarea. Imi zambea. Uneori ma cauta! Eram disperat. Ma simteam vanat. Intocmai ca intr-un stupid serial SF care rula atunci pe TV: robotii preluasera puterea si vanau ultimii 10 oameni ramasi pe planeta.

 

Inevitabil, am fost prins cu garda jos de nenumarate ori. Asa ca, in timp, dezvoltasem un fel de anticorpi care, desi erau buni pentru ca devenisem imun la balivernele culturale ale oitei, erau si prosti, pentru ca, asa morti cum erau, virusii erau acolo, in sangele meu. Dar care era problema, in fond? Problema era ca domnul S. invatase pe de rost o multime de carti de filozofie prin in clasele a unspea si a doispea, iar cand cadeam in plasa, ma aresta cu tot felul de discursuri complicate, imbibate cu multe neologisme, infipte intr-un jargon filozoficesc de doi lei. Acum, ce-i drept, el avea o oarecare inteligenta nativa, dar care nu prea o depasea pe cea a manipulantului de marfa-n port. Motiv pentru care nu reusea sa ma pacaleasca cu stilul bombastic, exaltat, maret si lipicios, care imi dadea stari de somnolenta vecina cu plictiseala de duminica.

 

Spre sfarsitul clasei a doispea, am decis sa il ocolesc punct. Un coleg de la a XII-a A (care peste ani va lucra in Servicii ) il pacalise sa ii dea scrisoarea de amor catre L., o tipa foarte frumoasa de altfel, si citise in fata clasei continutul liric-emotiv – bineinteles, o poezie. Problema care m-a deranjat cel mai tare in toata afacerea a fost ca poezia era complet stupida si lipsita de imaginatie – am participat si eu la micul cenaclu ad-hoc.

 

Apoi l-am reintalnit dupa un an in Bucuresti, oarecum coleg de facultate – nu intrase din prima. Dar aici era usor de evitat, orasul era mare. L-am mai vazut de doua ori. In anul patru, cand un amic grav sedus de partea vicioasa a vinului, ii propovaduia niste poeme inodore (or fi fost aceleasi din liceu?), cu siguranta in incercarea de a-si castiga alti discipoli dispusi sa-i soarba profetiile heideggeriano-dostoievskiene, condimentate cu interjectii autohtone. Dupa alti doi ani l-am intalnit din nou pe omul cret pe Magheru, ajunsese sa vanda jucarii din usa-n usa, bineinteles, o afacere de succes.

 

De 6 ani nu l-am vazut si nu am mai auzit nimic de el. Incepusem sa ma simt oarecum vinovat pentru micile malitii cu care il piscasem de atatea ori. “Oare ce-o mai fi facand?”, ma intrebam. Constient ca de fapt nostalgia era legata de acei ani nebuni si trecuti, si nicidecum de intalnirea cu omul cret, am continuat multa vreme sa starui, letargic, asupra imaginii lui.

 

Deunazi, insa, mi-a trecut. Rememorand, cu ajutorul lui Mircea, un citat pe care Steinhardt il reproduce in Jurnalul Fericirii, mi-am readus aminte cine este domnul S. (Omul Cret) si am reusit, in sfarsit, sa disociez intalnirea cu el de intalnirea cu acei ani. Si mi-am mai dat seama, asa, deodat’, ca spiritul domnului S. este bine-merci, nu trebuie sa am grija lui. M-am reintalnit cu el pret de cateva minute citind niste articole publicate recent de catre alti domni S., care vand tot un fel de jucarii (stricate) pentru niste minti la fel de stricate si infirme. Sunt insa mult mai dichisit ambalate, e drept. Au aparenta de argument filozofic si dezbatere (sau, ca sa fac o gluma pe care doar initiatii o vor intelege - “dez-batere”) si, in plus, sunt perfect echipate pentru a salva si a mantui. Atat oameni concreti, cat si omenirea, in totalitate. Sau, mai degraba, in genere. Sau, mai degraba, oameni concreti.

 

Din pacate, insa, niciun domn Attlee nu e modest.

 

 

 

 

 

O expozitie oprita la control de (prea mult) PR

Daca veti avea curiozitatea sa intrati pe site-ul Muzeului National Cotroceni, veti constata ca puteti face si un “Tur virtual tridimensional 360°”. Daca doriti sa comandati si dumneavoastra un astfel de tur virtual pentru clientii virtuali, aveti si numele firmei care s-a ocupat de chestiune, chiar pe prima pagina. Tare, nu?

Este mai greu sa aflati care sunt expozitiile in curs. Mai intai trebuie sa cititi un istoric scris intr-un stil fara culoare, egal cu sine si metalic - un tip de discurs cu care “istoria” a reusit sa sperie si sa adoarma pe multi. Apoi trebuie sa va puneti la punct cu organigrama Muzeului (nu, nu este o gluma!), lucru esential pentru un iubitor de arta. Bineinteles, organigrama incepe cu Serviciul de relatii publice, pedagogie muzeala si marketing (!!!), deoarece probabil el a fost “angrenat” – termenul le apartine - in realizarea acestei pagini de internet complet terne. (Culmea e ca nici eu pe blogul meu nu vorbesc atat de mult despre mine.)

Dupa ce treceti prin “Pedagogie muzeala”, pagina pe care puteti vedea o fotografie cu cateva domnisoare plictisite, dar politicoase, ca toata lumea care intra pe website de altfel, poate va mai ramane ceva rabdare, inspiratie si noroc sa dati clic pe “Calendar cultural”; un titlu foarte vag si general, care are o dubla functie: nu spune nimic si se refera in fapt la calendarul muzeal. Pe romaneste, aici puteti vedea care sunt expozitiile in curs / cele viitoare.

Dragilor, eu cautam de fapt mai multe detalii despre expozitia “Arta Contemporana Maghiara”; mi-a luat 10 minute sa gasesc “informatia” care se reduce la datele intre care este deschisa expozitia, si anume 25 iunie – 25 iulie.

Fiti siguri ca prima pagina trebuie sa contina informatii despre expozitii, nu despre cei care lucreaza la muzeu. Putina modestie nu strica. Ba chiar este necesara, ca si informatia. Ca si imaginea.

Iata si un model de urmat: Museum of Contemporary Art, Chicago, IL.

 

 

Festele timpului

Exista uneori oameni pe care nu i-ai frecventat toata viata si cu care nu se stie daca te vei mai intalni in infern. Te intalnesti cu ei insa intamplator, atunci cand 18 plus 25 dau 30. Festele timpului.

Celui ce cauta

Celui ce cauta, celui ce umbla, ii spun:

Ne intalnim pe canale cu pelicani abulici si cufundari abisali, cu nuferi suciti si amenintatori in lumina complice a lunii.

Cu siguranta ne vom mai intalni pe canalele infinite ale Deltei care te duc spre nicaieri, atunci cand Ego-ul meu supraponderal o sa-si trimita tantarii ca sa iti mai din piste reverie.

Asa ca, drum bun!

Moartea nu a murit

“Or, in cazul unui limbaj ideologic, nu mai ramane nimic de gandit; sistemul este pus la punct o data pentru totdeauna. Limba nu mai are nimic si pe nimeni de insotit, ea nu poate sa mearga decat solitara pe poteci cunoscute pe de rost in cele mai mici amanunte. Ea nu ajuta la nasterea unei idei, ea nu formuleaza; functia sa este de a retine ecoul cuvantului original al Parintilor fondatori. Ea merge etern pe propriile urme, formandu-se gratie unor automatisme verificate, plecand de la un referent indepartat si revolut.

Lipsita de disciplina unei gandiri prezente, limba este abandonata pornirilor sale obscure: ea va fugi de concret, va brutaliza cuvintele, va abuza de circumlocutiuni, va neglija principiul economiei, va umfla sintaxa, isi va atarna toate tinichelele termenilor tehnici, administrativi sau arhaici.

Intelegem atunci de ce patosul se dezvolta in proportii atat de mari in interiorul discursului de lemn: el este indicele stilistic al devalorizarii care afecteaza cuvintele cand ele sunt nesigure, rupte de etalonul gandirii.

De indata ce limbajul nu mai este masura gandirii, si nici aceasta masura realitatii, el se amplifica la infinit si-si tradeaza impostura prin balonarea stilului, permanenta disproportie a termenilor, articulatiile logice inselatoare. De indata ce incearca sa imbrace gandirea, el drapeaza o fantoma.”

 

Francoise Thom, Limba de lemn

Lansare councurs “Strange neuronul mic in pumnul tau!”

Astazi etapa “Comunicati orice, numai comunicati… organizational!”

Celui care recunoaste provenienta acestui citat ii dau o bere. Pentru inceput.

 

“Puterea bazata pe forta este cea care provine din influenta directa asupra aparatului motor al celui dominat si este mai putin folosita in zilele de astazi, in general doar cu ocazia conflictelor de munca violente”.

 

In cautarea memoriei

“Trei sferturi din viata scapa de altfel definirii prin fapte: multimea veleitatilor, dorintelor, chiar a proiectelor mele ramane nebuloasa, destramandu-se ca o fantoma. Restul, partea palpabila, mai mult sau mai putin autentificata de realizari, abia este ceva mai limpede, insiruirea evenimentelor fiind tot atat de confuza ca a viselor. Am propria mea cronologie, cu neputinta de sincronizat cu cea bazata pe intemeierea Romei sau cu era olimpiadelor. Cincisprezece ani in fruntea armatelor au durat mai putin decat o dimineata la Atena; exista oameni pe care i-am frecventat toata viata si pe care nu-i voi intalni in Infern.”

Marguerite Yourcenar, Memoriile lui Hadrian