“Or, in cazul unui limbaj ideologic, nu mai ramane nimic de gandit; sistemul este pus la punct o data pentru totdeauna. Limba nu mai are nimic si pe nimeni de insotit, ea nu poate sa mearga decat solitara pe poteci cunoscute pe de rost in cele mai mici amanunte. Ea nu ajuta la nasterea unei idei, ea nu formuleaza; functia sa este de a retine ecoul cuvantului original al Parintilor fondatori. Ea merge etern pe propriile urme, formandu-se gratie unor automatisme verificate, plecand de la un referent indepartat si revolut.
Lipsita de disciplina unei gandiri prezente, limba este abandonata pornirilor sale obscure: ea va fugi de concret, va brutaliza cuvintele, va abuza de circumlocutiuni, va neglija principiul economiei, va umfla sintaxa, isi va atarna toate tinichelele termenilor tehnici, administrativi sau arhaici.
Intelegem atunci de ce patosul se dezvolta in proportii atat de mari in interiorul discursului de lemn: el este indicele stilistic al devalorizarii care afecteaza cuvintele cand ele sunt nesigure, rupte de etalonul gandirii.
De indata ce limbajul nu mai este masura gandirii, si nici aceasta masura realitatii, el se amplifica la infinit si-si tradeaza impostura prin balonarea stilului, permanenta disproportie a termenilor, articulatiile logice inselatoare. De indata ce incearca sa imbrace gandirea, el drapeaza o fantoma.”
Francoise Thom, Limba de lemn
