Daca veti avea curiozitatea sa intrati pe site-ul Muzeului National Cotroceni, veti constata ca puteti face si un “Tur virtual tridimensional 360°”. Daca doriti sa comandati si dumneavoastra un astfel de tur virtual pentru clientii virtuali, aveti si numele firmei care s-a ocupat de chestiune, chiar pe prima pagina. Tare, nu?
Este mai greu sa aflati care sunt expozitiile in curs. Mai intai trebuie sa cititi un istoric scris intr-un stil fara culoare, egal cu sine si metalic - un tip de discurs cu care “istoria” a reusit sa sperie si sa adoarma pe multi. Apoi trebuie sa va puneti la punct cu organigrama Muzeului (nu, nu este o gluma!), lucru esential pentru un iubitor de arta. Bineinteles, organigrama incepe cu Serviciul de relatii publice, pedagogie muzeala si marketing (!!!), deoarece probabil el a fost “angrenat” – termenul le apartine - in realizarea acestei pagini de internet complet terne. (Culmea e ca nici eu pe blogul meu nu vorbesc atat de mult despre mine.)
Dupa ce treceti prin “Pedagogie muzeala”, pagina pe care puteti vedea o fotografie cu cateva domnisoare plictisite, dar politicoase, ca toata lumea care intra pe website de altfel, poate va mai ramane ceva rabdare, inspiratie si noroc sa dati clic pe “Calendar cultural”; un titlu foarte vag si general, care are o dubla functie: nu spune nimic si se refera in fapt la calendarul muzeal. Pe romaneste, aici puteti vedea care sunt expozitiile in curs / cele viitoare.
Dragilor, eu cautam de fapt mai multe detalii despre expozitia “Arta Contemporana Maghiara”; mi-a luat 10 minute sa gasesc “informatia” care se reduce la datele intre care este deschisa expozitia, si anume 25 iunie – 25 iulie.
Fiti siguri ca prima pagina trebuie sa contina informatii despre expozitii, nu despre cei care lucreaza la muzeu. Putina modestie nu strica. Ba chiar este necesara, ca si informatia. Ca si imaginea.
Iata si un model de urmat: Museum of Contemporary Art, Chicago, IL.
1 răspuns Până acum ↓
Mircea Cucu // 29 iulie 2008 la 4:21 pm |
Am vrut să scriu ceva, apoi m-am răzgândit, apoi m-am răzgândit la loc… şi, într-un final, am uitat ce. Cum aşa? Păi, mi s-a făcut silă.
Mă “agăţ” totuşi de chestia asta cu modestia. Nu cumva e vorba de bun simţ? Sau poate modestia e chiar o specie a bunului simţ? Eu zic că nu, nu este. Şi nici invers. E clar însă că nu poţi să fii modest dacă nu ai bun simţ. Şi nici invers. Aşadar, îmi răspund singur: nu se poate una fără alta.
Există totuşi o nuanţă. Când îi ceri cuiva modestie, şi nu direct bun simţ, îl menajezi. Foare bine. Fie! Eu, unul, nu vreau să menajez pe nimeni. I-aş invita pe cei de la Muzeu la un film prost care, başca, în introducere, vreme de două ore îţi prezintă viaţa neinteresantă a celor care l-au realizat.