“”A sosit ziua!”, sopteau radiourile in sute de limbi [...] iar Karellen pasi in lumina soarelui. [...] Psihologia overlorzilor si lungii ani de pregatire meritasera efortul, fiindca doar cateva persoane au lesinat. Si nu putini au fost totusi aceia care, oriunde in lume, au simtit stravechea groaza iesind la suprafata pentru o clipa crunta, inainte ca ratiunea s-o izgoneasca pentru totdeauna.
Nu era nicio greseala. Aripile elastice ca de piele, cornitele, coada tepoasa – nu lipsea nimic. Cea mai infioratoare legenda a lumii prinsese viata din strafundurile trecutului necunoscut. Dar iata-l acum zambind, in maretia-i de abanos, cu trupul enorm scaldat in lumina soarelui si cu cate un pui de om asezat increzator pe fiecare brat.”
“Se petrecusera si lucruri mai profunde. Era o epoca absolut seculara. Dintre credintele care existasera inainte de venirea overlorzilor, nu supravietuise decat o forma de budism purificat – poate cea mai austera dintre toate religiile. Crezurile bazate pe minuni si pe revelatii se naruisera cu totul, rispindu-se pe masura ce crestea nivelul de educatie, dar, pentru o vreme, overlorzii nu intervenisera deloc in aceasta transformare. Desi lui Karellen i se cerea adesea sa-si exprime opiniile in privinta religiei, tot ce raspundea era ca era treaba oamenilor in ce alegeau sa creada, atata vreme cat religia lor nu afecta libertatea celorlalti”.
Arthur C. Clarke, Sfarsitul copilariei
