Ne tragem din comunism, tovarasi

M-am apucat sa citesc “Confesiunile unui cafegiu”, o cartulie care mai degraba s-ar intitula “Confesiunile unui lucrator in comertul de stat”, pentru a descrie “plenar” si fara falsa modestie abilitatile, pregatirea si experienta autorului. Un prim amanunt interesant: Gheorghe Florescu afirma ca a refuzat colaborarea cu securitatea, in conditiile in care cei grei din comert erau activi acoperiti sau “pensionari”…

Este o carte pe care cu greu o poti citi cu detasare, de multe ori neputand sa faci abstractie ca, in ciuda “evenimentelor” din ultima parte a carierei sale, a trait intr-o lumea in care s-a integrat perfect si care celorlalti le “cauza”. O lume in care noi si parintii nostri nu puteam fi decat ceilalti. O lume in care traim si astazi.

Este cu siguranta e o carte-document, foarte utila istoricilor si celor care vor sa aiba o imagine completa a gradului de “penetrare” a securitatii in toate “ramurili” de activitate. Descrie cu lux de amanunte nu doar cum se fura si cum se faceau relatii, ci si biografiile unor oameni cu care a intrat in contact, dar cu care nu a fost amic…ciudat, nu?

Nu stiu de ce a laudat-o atat de mult mesterul Dan C. Mihailescu, dar stilul scriiturii imi pare slab: un limbaj de lemn, de organ si de partid, impanat cu mari vorbe de duh extrase din mahalaua bucuresteana, colportate si astazi, uneori sub alte forme, de asa-zisele VIP-uri. Un text probabil “polizat” de vreun editor de la Humanitas, care a mai scos esentele tari.

O biografie interesanta a unei figuri paradigmatice pentru anii comertului comunist. Un descurcaret care aspira la “lumea buna” a Bucurestilor, compusa, de-a valma, din scriitori, actori, peceristi, militieni si securisti. Un tip care a trait bine toata viata (“trai pe vatrai”, cum se repeta obsesiv), mai putin cei trei ani in care a fost arestat, si care, iata, la 20 de ani de la lovilutie este din nou in fata, devine un celebru autor de best-seller (eu am cumparat editia a doua).

Tragi-comic, nu? Nu, tovarasi?