Am citit, recent, un articol fabulos. Fabulos de gri, adica plin de adevaruri si de neadevaruri, de-a valma. Este vorba de articolul domnului Mircea Cartarescu, “Amurgul intelectualilor”.
Parafrazandu-l pe domnul Mircea Cartarescu, spun ca mi se pare halucinant faptul ca in ultimele decenii intelectualii au facut pasul inapoi, lasand societatile inainte. Este, intr-adevar, un simptom al democratizarii (culturii) ca revolutie permanenta. Din nefericire, intelectualii romani se supun unicei exigente de a produce periodic, la intervale egale de timp, opinii, indiferent daca acestea contin sau nu miez. Asemeni stirilor, indiferent de ora lor de difuzare.
Intelectualii romani continua sa scrie istoria unei frustrari eternizate in paradigma tradarii carturarilor. Chiar si atunci cand soarele propriei celebritati straluceste la amiaza, ei continua sa sufere de complexul stirilor de la ora 5, inteles ca unic mod de manifestare si recunoastere a viziunii lor politice (i.e. dedicata polis-ului). Desi se vor inactuali, adica cu un pas inaintea societatii, si anume mici titani care proiecteaza viziunea a ce va sa vie, esueaza lamentabil in apetitivul facultatii aristoteliene, dornici de o plenara recunoastere pe care in mod evident si, in acelasi timp, paradoxal, o au din plin in societatea romaneasca contemporana.
Magarul-filozof nietzschean face o figura buna pe langa intelectualii romani: el nu poate nici sa isi duca povara, dar nici nu o leapada. Intelectualulii romani nu cara nicio povara, dar clameaza patetic greutatea ei in piata publica. Este cu atat mai jenant cu cat ei nici macar nu pot fi acuzati de ipocrizie: se pare ca intelectualii romani cred sincer in povara lor… inexistenta.
Nu cred in common sense-ul natiunii romane (evit cuvintele “popor” si “populatie” datorita conotatiei lor negative), dar in acelasi timp ma intreb si eu de ce intelectualii romani nu mai sunt credibili in patria lor, cel putin la nivelul “angajarii social-politice” (caci nimeni nu ar nega voluptatea Nostalgiei). Parafrazandu-l in raspar, din nou, pe domnul Cartarescu, ma intreb de ce o anumita parte a intelectualitatii are o priza atat de mare la public. Raspunsul este trivial: sustin establishment-ul.
Aparent paradoxal, din acelasi motiv intelectualii sunt urati: nu doar ca au coborat din turnul de fildes, dar au jurat sa lipeasca afise electorale. Altfel zis, intelectualii romani nu au inteles ca, din momentul in care au inceput sa “activeze in social”, au inceput sa se supuna acelorasi legi ale desucheatei mode carora li s-au supus si muzicienii in voga in anii ’90. Bineinteles ca aceasta lege poate fi infirmata doar de o viziune a polis-ului capabila sa vada dincolo de indeletnicire prezente. Dar cine are curajul sa interpreteze Bach, rezistand tentatiei de a castiga editia curenta a Eurovision-ului?
Si chiar asa, de ce sunt intelectulii urati? Are sens aceasta intreabare? Nu prea, atata vreme cat nu au fost niciodata iubiti. Cel mult ne poate interesa, pe unii, “de ce suntem noi urati, acum?”. Si oare chiar nu ar fi bine daca intelectualii ar fi urati? Ar insemna ca sunt cu adevarat inactuali, ca poseda acea viziune care schimba si nu doar critica societati. Daca suntem nelinistiti ca intelectualii sunt urati prin “nebagare in seama”, pentru ca nu sunt invitati la emisiunile TV, inseamna ca am ratat in mod fundamental menirea intelectualului, coborandu-l, din nou, la rangul de stire. La rangul de Mehr-Nachricht.
Dar probabil ca aceasta confuzie se inscrie in seria “normala” a confuziilor mai cuprinzatoare, care crediteaza existenta vreodata a vreunui interes public pentru zona eroica a culturii – stiinta, filozofie, arta. Un credit acordat in numele postmodernismului si al democratizarii culturii, atat de blamate, culmea, la sfarsitul sofismului cultural din articolul sus-mentionat.
Cel mai mare pacat al intelectualilor romani este ca au transformat veritabila inactualitate a vizionarului, a deschizatorului de perspective aflat cu mult inaintea timpului sau, intr-o triviala inactualitate a intelectualului domestic si castrat care nu a mai aparut de cateva luni la televizor.
