oda

Mircea,

esti un virus.

Razi, Mircea!

Parintele Gherman: “Care este scopul teologiei şi al vieţii creştine pe acest pământ frumos împodobit? Nu este dulceaţa morţii care încununează năzuinţele noastre pământeşti?”

All the sisters of mercy

“…numai barbatii pot sa fie cu adevarat ingrijitori de bolnavi, mania pacientilor de a se lasa ingrijiti de surori medicale este un simptom de boala in plus; in timp ce ingrijitorul isi ingrijeste pacientul plin de abnegatie si uneori il vindeca, sora medicala alege drumul femeiesc: il seduce pe pacient intru vindecare sau intru moarte, pe care o erotizeaza usor si o face mai gustoasa.

Cam asta spunea ingrijitorul meu Bruno, caruia nu-i impartasesc parerea decat cu oarecare rezerve. Cine si-a lasat ca mine, la cativa ani o data, propria viata confirmata de surorile medicale, isi pazeste cu strasnicie recunostinta, nu permite asa usor unui ingrijitor ursuz, oricat de simpatic ar fi el, sa-l instraineze, plin de invidie profesionala, de surorile lui medicale.”

 

Guenter Grass, Toba de tinichea

O meserie mai veche decat cea mai veche meserie

Ati fost vreodata la inmormantari? Daca ati fost si nu v-ati descoperit, etern meserias al celei mai vechi meserii, inseamna ca traiti.

Deci: ati fost la inmormantari?
Oameni in negru surescitati, incercand – catarati pe alte furnici piscacioase – sa stabileasca itinerariul Haosului (spre deosebire de nunti, unde oameni in alb-negru depun acelasi efort absurd).

Oameni in negru sau nu – chibitand organizarea, caci itinerariul nu il poate vedea nimeni. Inca.

Un preot sau doi, cantand pios iertare mortului, in numele neputintei argumentului ontologic si al absentei unei mici si imbarbatatoare prestidigitatii celeste de final, incercand la fel de falacios sa justifice ca ceilalti inca mai traiesc.

Un altul, care nu intra in ritual, ci se da batut si paraseste scena inainte de inceperea programului artistic: “Asta-i viata”.

Femei si uneori barbati, doborati regulat de accese de plans isteric, care te ajung din urma peste doua ore, la un pahar de vin glumet. Aici te intalnesti cu tine si cu o meserie mai veche decat cea mai veche meserie.

Cred ca esti constient ca pana si o Dacie beneficiaza de programul “rabla”.
Prost facut, iar nu nascut, Mein Herr!
Intre timp, raman cu meseria mea, pe care n-o stiu cel mai bine.

Revin cu greu si mitic

Revin cu greu. Laboratores aproape au cucerit bellatores. Laboratores aproape au acoperit cu vocea pe oratores. Tin timpanul la zumzetul care vine din perete, incerc sa-l tin minte in dubla calatorie in care pornesc. Prima este inceputul celei de-a doua si de ea am sa vorbesc curand. De prima.

Huzurul de vara tarzie incearca zadarnic sa-si faca loc in micile zile de octombrie, dar inca visez la vara calda si racoroasa de pe malurile hune ale Dunarii. In schimb, poti intotdeauna sa te rotesti impotriva Pamantului, spre locuri mai calde, unde vinul nu are memorie, iar pestele-i inca pescuit de apostoli. Ca o fiinta mitica, peste noua mari si noua tari, la capatul lumii, acolo unde doar tu stii ca esti o fiinta mitica.

Libertate la prezent

“In afara de cativa filosofi, nimeni nu-si facea griji. Omenirea era prea concentrata sa-si savureze libertatea recent descoperita si n-avea chef sa priveasca dincolo de placerile prezentului. Venise, in sfarsit, era utopiei, iar elementul sau de noutate nu fusese inca doborat de inamicul suprem al tuturor utopiilor: plictiseala. Poate ca overlorzii detineau un raspuns la aceasta problema, asa cum aveau si la toate celelalte.”

Arthur C. Clarke, Sfarsitul copilariei

Happy New World

“”A sosit ziua!”, sopteau radiourile in sute de limbi [...] iar Karellen pasi in lumina soarelui. [...] Psihologia overlorzilor si lungii ani de pregatire meritasera efortul, fiindca doar cateva persoane au lesinat. Si nu putini au fost totusi aceia care, oriunde in lume, au simtit stravechea groaza iesind la suprafata pentru o clipa crunta, inainte ca ratiunea s-o izgoneasca pentru totdeauna.

Nu era nicio greseala. Aripile elastice ca de piele, cornitele, coada tepoasa – nu lipsea nimic. Cea mai infioratoare legenda a lumii prinsese viata din strafundurile trecutului necunoscut. Dar iata-l acum zambind, in maretia-i de abanos, cu trupul enorm scaldat in lumina soarelui si cu cate un pui de om asezat increzator pe fiecare brat.”

“Se petrecusera si lucruri mai profunde. Era o epoca absolut seculara. Dintre credintele care existasera inainte de venirea overlorzilor, nu supravietuise decat o forma de budism purificat – poate cea mai austera dintre toate religiile. Crezurile bazate pe minuni si pe revelatii se naruisera cu totul, rispindu-se pe masura ce crestea nivelul de educatie, dar, pentru o vreme, overlorzii nu intervenisera deloc in aceasta transformare. Desi lui Karellen i se cerea adesea sa-si exprime opiniile in privinta religiei, tot ce raspundea era ca era treaba oamenilor in ce alegeau sa creada, atata vreme cat religia lor nu afecta libertatea celorlalti”.

Arthur C. Clarke, Sfarsitul copilariei